Ce este PIB (Produsul Intern Brut)
Ce este PIB (Produsul Intern Brut)

Ce este PIB (Produsul Intern Brut) si ce arata


Ce este PIB (Produsul Intern Brut). Preocupat mai mult sau mai putin de evolutia din punct de vedere economic a tarii in care traiesti, fara doar si poate ai auzit macar o data despre asa numitul PIB. Desi Produsul Intern Brut este unul dintre cei mai importanti indicatori economici care definesc evolutia unui stat, nu toata lumea stie exact ce inseamna acest indicator cu adevarat. Asadar, haideti sa aflam impreuna ce reprezinta acest PIB si cum trebuie el interpretat!

Ce este PIB (Produsul Intern Brut) – Cuprins:

Ce este PIB

Ce este PIB
Ce este PIB

Potrivit definitiei date de specialisti, Produsul Intern Brut reflecta activitatea economica interna a unei tari, reprezentand in acelasi timp un indicator economic care masoara productia unui stat. Practic, vorbim despre suma valorii adaugate, adica valoarea productiei de bunuri si servicii de catre agentii economici dintr-o tara, indiferent de nationalitatea lor.

Evolutia PIB-ului dintr-o perioada in alta masoara asadar rata de crestere economica a unei tari. Produsul Intern Brut arata puterea unei economii prin afisarea valorii de piata a bunurilor si serviciilor produse in cadrul ei. Principalele componente ale PIB sunt consumul, investitiile, exporturile nete, cheltuielile si bunurile guvernamentale.

Importanta acestui indicator nu este apreciata de toti specialistii in mod egal, unii fiind de parere ca Produsul Intern Brut are o abordare mai mult cantitativa a masurarii activitatii economice si a bogatiei unei tari.

Citeste si: Ce este ROBOR si cum se calculeaza acesta

De asemenea, anumite voci reclama faptul ca PIB-ul nu ia in calcul unele elemente importante care nu sunt atat de usor de cuantificat. Cu toate astea, PIB-ul si cresterea PIB-ului ramane cea mai populara masura atunci cand vorbim despre evolutia unei economii. Tocmai din acest motiv si auzim atat de des la stiri despre acest PIB despre care vorbim in aceste randuri!

Atunci cand vorbim despre Produsul Intern Brut, trebuie sa stim ca difera in raport cu alti indicatori economici. Spre exemplu, PIB-ul este calculat trimestrial, nu lunar, asa cum se intampla cu marea majoritate a celorlalti indicatori importanti de luat in seama.

Publicarea Produsului Intern Brut pentru un trimestru se face de mai multe ori, la sfarsitul fiecarei luni din trimestrul urmator, cu o estimare preliminara, o estimare intermediara si una finala. Asadar, valoarea finala a PIB-ului este rafinata, informatiile si datele revenind agentiilor de calcul.

Nu putem sa vorbim despre acest indicator fara sa aducem in discutie si Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, acest indice care face comparatiile intre tari mult mai usoare. PIB-ul pe cap de locuitor este considerat un indicator economic general al nivelului de trai dintr-o tara.

Cum se interpreteaza evolutia Produsului Intern Brut

Cum se interpreteaza evolutia Produsului Intern Brut
Cum se interpreteaza evolutia Produsului Intern Brut

Mergem mai departe si vorbim despre interpretarea acestui indicator, PIB-ul fiind unul dintre cei mai importanti indici pe care traderii ar trebui sa ii ia in seama atunci cand elaboreaza o analiza fundamentala, alaturi de inflatie si de ratele dobanzilor.

Ei bine, cei ce fac aceste analize nu sunt interesati neaparat de valoarea efectiva a PIB-ului, ci de ritmul de crestere al acestui indicator. Mai exact, despre ritmul de crestere trimestrial al PIB-ului (cresterea de la un trimestru la altul), respectiv despre ritmul de crestere de la an la an al PIB-ului (cresterea raportata la trimestrul similar din anul precedent).

In cazul in care vom avea o rata de crestere de peste 0%, inseamna ca vom putea vorbi despre o crestere a productiei. In acelasi timp, o crestere negativa indica, bineinteles, o scadere a productiei. Daca se vor inregistra doua trimestre consecutive cu crestere negativa, analistii vor interpreta acest rezultat ca fiind o recesiune.

Daca vorbim insa despre interpretarea acestui indicator, trebuie sa acordam o atentie sporita si previziunilor facute de specialisti. In cazul in care cresterea este mai mare decat cea prognozata, moneda nationala a acelei tari ar trebui sa creasca pe piata Forex.

Bineinteles, daca cresterea este mai mica in comparatie cu cea estimata de specialisti, moneda nationala ar trebui sa scada pe piata valutara. Astfel, cu cat diferentele sunt mai mari intre cifrele reale si cele estimate, cu atat impactul pe piata valutara va fi mai puternic.